O altfel de poveste a francilor elveţieni

“Bankers are people that help you with problems you would not have had without them.”

Cum ne-am împrumutat in franci elvetieni?

Răspunsul la această întrebare nu este atât de evident cum pretind unii, superficial atribuind vina prostiei, lăcomiei ori ignoranţei celor in cauza.

Hai să privim mai îndeaproape ce s-a întamplat si să tragem concluziile la sfârşit, în cunoştinţă de cauză.

Graficul de mai jos prezintă o comparaţie a evoluţiei preţului unui apartament de 2 camere (scara din stânga) şi a salariului mediu brut anual (scara din dreapta) între 1996 si 2013. Cred că nimeni nu este surprins de evoluţia celor două linii. Cu toate acestea, graficul ne va ajuta sa înţelegem unele aspecte.

Până în 2003, cele 2 linii se suprapun, ceea ce înseamnă (scara din dreapta este 4 ori mai mica decât cea din stânga) că în această perioadă, preţul unui apartament cu 2 camere era egal cu salariul mediu brut pe 4 ani.

Ce s-a întamplat din 2003? Ce a dus la cresterea mult mai mare a preţurilor decât a veniturilor? In 2003 a început creditarea. Accesul la credit a dus la o creştere a cererii. Graficul următor arată cum creşterea cererii măreste preţul de la P1 la P2, în cazul nostru, de la 4 salarii anuale la aproximativ 12.

Întelegerea curbelor de cerere si ofertă este foarte simplă si intuitivă. Cu cât pretul este mai mare cu atât mai puţini vor sa cumpere (cererea: linia roşie înainte de credit şi linia mov dupa credit) şi cu atât mai mulţi vor sa vândă (oferta: linia verde). Punctul de echilibru, locul unde cererea întalneşte oferta, determină preţul de tranzacţionare si cantitatea.

Aşadar preţul imobilelor a crescut după ce condiţiile de creditare au fost relaxate si mai mulţi au avut acces la credite din ce în ce mai mari.

Pe masură ce preţurile creşteau într-un ritm mai mare decât salariul, a fost nevoie de mai multe măsuri de relaxare a creditării: mărirea gradului de îndatorare, treptat, pâna la 70% din venit, micşorarea avansului minim obligatoriu, treptat, pâna la 0% şi alte măsuri adresate băncilor care să le permita acordarea de credite mai mari si mai multe.

Pasul următor, francul elveţian, a fost o urmare firească. Având o dobandă mai mică, permitea contractarea unui împrumut mai mare. Iar împrumutul mai mare era necesar, nu din lăcomie, ci fiindcă preţul mare, distorsionat de credit, nu le dădea alternativă. Tabelul următor prezintă un calcul aproximativ al salariului minim lunar necesar unei familii pentru accesarea unui credit echivalent 50.000 EUR în RON, EUR si CHF, cu un grad de îndatorare de 50%. 

Monedă	Credit	DAE	Rată	Salariu minim necesar/familie
RON	50.000 EUR	12%	600 EUR	1200 EUR
EUR	50.000 EUR	8%	450 EUR	900 EUR
CHF	50.000 EUR	6%	350 EUR	700 EUR

 În condiţiile în care salariul mediu net pentru o familie era în jur de 600 EUR, e limpede că mulţi au avut de ales doar între a avea o locuinţa cu credit in franci sau a nu avea. Adăugaţi la asta psihoza că preţurile vor creşte mereu şi că mâine cu atât mai puţin işi vor permite să cumpere şi veţi vedea că alegerea lor nu a fost grea. Era un moment acum ori niciodată!

Poate credeţi că ceilalţi, cei care işi permiteau şi celelalte credite, măcar ei sunt vinovaţi: proşti şi lacomi şi needucaţi financiar. Exista multe motive pentru care nu e aşa: dacă iţi permiteai, puteai cumpara un apartament mai mare sau într-o zonă mai bună şi atunci iar nu te încadrai decât la franci. Apoi, cursul EUR/CHF în ultimii 15 ani a variat între 1,45 si 1,70! Cine işi imagina că poate ajunge la 1,00? Nimeni. Era complet nejustificat. De ce atunci sa plăteşti în fiecare lună 100 EUR mai mult la euro sau 250 EUR mai mult la lei?

Riscul creditului în lei

Riscul la lei este inflaţia, a cărei ţintă a fost ratată grosolan 2 decenii la rând de BNR. Pentru a opri inflaţia, BNR trebuie sa menţina dobânda la un nivel ridicat. Deci dobânda la lei poate creşte şi ăsta e un risc mare având in vedere istoria. În timpul crizei, pentru a menţine cotaţia EUR, BNR a mărit dobânzile la lei overnight pâna la 150%! Iar ROBOR la 3 luni a crescut de la 8% la 18% în câteva luni!

Riscul creditelor cu dobândă fixa

Creditele cu dobândă fixă sunt mai scumpe, deoarece riscul de dobândă este preluat de bancă si inclus în... dobânda ta. Dar aceste credite au un risc, nu foarte evident. Dobânda variabilă ajustează costul unui credit în sus sau în jos, în linie cu mersul economiei. Astfel, când economia este în criză, dobânda scade şi te ajută să treci mai usor peste perioada de criză în care poate ai rămas fără slujbă o perioadă sau poate veniturile ţi s-au micşorat. Aceasta este si idea: când băncile centrale micşorează dobânda (ROBOR, EURIBOR, etc) se cheamă că ieftinesc banii pentru a ajuta la depăsirea crizei. Aşadar în criză, cei care au dobândă fixa nu vor beneficia de ajutorul banilor ieftini.

Cei ce au luat credite in EUR sunt mai deştepţi si mai bine informaţi?

Fals. Polonia a fost singura tară din Europa care nu a avut criză. Cu toate astea, zlotul polonez s-a depreciat de la 3.3 la 5.2 EUR/PLN… chiar in perioada in care BNR a oprit deprecierea leului de la 3.3 la 4.3 EUR/RON. Dacă Polonia a avut creştere economică in 2009 şi zlotul a scăzut de la 3.3 la 5.2, la cât ar fi putut scădea leul dacă nu era susţinut, în condiţiile unei scăderi economice de 7.1%? Imaginaţi-vă o valoare pentru EUR/RON în cazul în care BNR nu lua credit 10 miliarde de EUR pentru a-i speria pe speculatori şi a menţine pragul de 4.3. Într-o piaţa liberă (cum zice BNR cand explică de ce a permis creditul în franci) o valoare de 7 sau de 10 sau de oricat vă imaginaţi nu ar fi fost exclusă.

Meditaţi si la asta: Dacă euro se înjumătăţeşte faţă de franc, ambele fiind monede stabile, monede de rezervă internaţională, cu economii mature si inflaţie scăzută, cât poate scădea moneda unei ţări cu inflaţie mare, cu dezechilibre macroeconomice şi o economie slab dezvoltată în care PIB-ul creşte doar dacă plouă?

Şi acum partea mai interesantă…

De ce credeţi că a menţinut BNR cursul de 4.3 pentru EUR? Pentru că îi iubeste mai mult pe cei cu credite în euro decât în franci? Nu cred…

Este vorba despre bănci, cum poate aţi anticipat. Există o masă critică a creditelor neperformante care dacă e depaşită, falimentează întregul sistem bancar. Aşadar, numarul i-a salvat pe cei cu credite in EUR şi nu isteţimea. Cum zicea Lapusneanu, contează că suntem mulţi.

Şi care ar fi soluţia?

Convertirea creditelor la o valoare mai mica decât valoarea de piaţă a francului este o măsură injustă care pe deasupra ar putea falimenta nişte bănci, deoarece diferenţa intră direct in bilantul lor ca pierdere.

Pe de altă parte, majoritatea creditelor au o dobandă nejustificat de mare. Scăderea dobânzii de la LIBOR + 6% la LIBOR + 3% ar compensa toată devalorizarea leului, banca ramânând în acelaşi timp în profit (cred că costurile băncii sunt mai mici de 3%). Noua dobandă poate fi LIBOR + 4% pentru a nu afecta semnificativ profitabilitatea băncilor. Băncile sunt direct interesate. Chiar dacă profitul viitor va fi mai mic decât cel planificat, vor avea mult mai puţine credite neperformante, deci mai puţine pierderi.

Am scris acest text cu speranţa că, întelegând, devenim mai toleranţi.